O rețea cu peste 400 de milioane de utilizatori în lumea întreagă, Instagram a avut un parcurs ascendent încă de la apariție și până acum. S-a bucurat de popularitate chiar și în România, unde, la începutul acestui an, a înregistrat un milestone impresionant: peste un milion de utilizatori. Mai exact, 1.2 milioane de utilizatori, bărbați și femei, cu vârsta de peste 13 ani.

Iată un infografic din partea Zelist cu ultimele statistici oficiale, pe luna ianuarie 2016:

Statistici-Instagram-Romania-Ianuarie-2016

Agloritmul Instagram

Schimbarea majoră introdusă de Instagram este un algoritm de afișare a feed-ului. Dacă unul din motivele principale pentru care utilizatorii Instagram agreau această rețea era modalitatea nefiltrată de afișare a noutăților în feed, se pare că de acum înainte vom vedea ceea ce… Instagram consideră că este relevant pentru noi.

Declarația oficială  a celor de la Instagram a fost făcută pe blog și are ca justificare faptul că un utilizator Instagram ratează aproximativ 70% din lucrurile interesante din propriul feed. Practic, creșterea numărului de utilizator a îngreunat posibilitatea de a urmări fotografiile și informațiile relevante:

To improve your experience, your feed will soon be ordered to show the moments we believe you will care about the most.

Cei de la Instagram ne asigură că vom putea să vizualizăm în continuare toate postările celor pe care-i urmărim, doar că… în altă ordine. Care sunt criteriile după care vor fi ordonate postările din feed?

The order of photos and videos in your feed will be based on the likelihood you’ll be interested in the content, your relationship with the person posting and the timeliness of the post.

Așadar, în funcție de like-uri și de relațiile cu utilizatorii pe care-i urmărim, vom vedea în prima parte a feed-ului postările celor cu care interacționăm cel mai des.

Instagram ne asigură că vor ține cont de feedback-ul nostru în acest experiment. Înainte de introducerea acestui agloritm, introducerea posturilor sponsorizate a fost primul pas spre transformarea Instagram într-o platformă cu instrumente de marketing online. Vor duce aceste modificări la popularizarea rețelei sau la picajul acesteia în dizgrația utilizatorilor?