Pe masura ce noile tehnologii transforma modul in care folosim internetul, marketerii continua sa gaseasca noi moduri in care sa ajunga la publicul lor tinta. Desi exista multe moduri gratuite in care iti poti promova afacerea, reclama platita merita de cele mai multe ori investitia! Publicitatea online a devenit o optiune profitabila atat pentru companiile mici cat si pentru cele mari, si pentru bugete cat mai diferite. Publicitatea online exista intr-o mare varietate de stiluri, fiecare cu beneficiile si punctele sale mai slabe. In cele ce urmeaza vom lua in discutie 6 tipuri diferite de publicitate online, astfel incat la final sa poti stabili care este varianta cea mai potrivita pentru afacerea ta.

 

1. Publicitatea pe motoarele de cautare

Prima pagina a Google (sau a oricarui alt motor de cautare) este biletul tau de aur. Daca site-ul afacerii tale apare pe prima pagina a rezultatelor unei cautari iti vei amplifica expunerea fata de utilizatorii care iti cauta in mod activ ajutorul si in acest fel vei avea parte de un trafic imbunatatit pe site. Cu toate acestea, SEO necesita timp. Si munca multa. Si, in plus, el poate fi dificil de inteles.
Un mod mai rapid de a fi vazut pe prima pagina a rezultatelor unei cautari este publicitatea pe motoarele de cautare, un proces cunoscut si drept Search Engine Marketing – Marketing pe Motoarele de Cautare, sau publicitate platita in motoarele de cautare. Cu aceasta strategie publicitara, scurtezi procesul SEO, pariind pe cuvinte cheie pentru care vrei sa obtii ranking.

 

Cum functioneaza?

Atunci cand un utilizator efectueaza o cautare folosind cuvintele cheie pe care ai pariat, reclama ta va aparea in varful paginii cu rezultatele cautarii, in general cu mentiunea ca este un rezultat platit. Este adevarat ca vei concura cu alti marketeri pentru acel loc, insa motorul de cautare foloseste factori precum scorul de calitate si relevanta pentru a determina ce reclama va aparea.

Pro si contra

SEM este eficienta in parte pentru ca este adresata unui public tinta interesat de ceea ce ai tu de oferit. Daca sunt dispusi sa dea click pe reclama si sa iti vada pagina, atunci exista o probabilitate mai mare sa se transforme in clienti, comparativ cu cineva care da pur si simplu peste pagina ta in timp ce cauta cu totul altceva.

Un avantaj al SEM, adesea trecut cu vederea, este accesul la date pe care il ofera. Motoarele de cautare vor ca reclamele tale sa fie de succes (o reclama adecvata contribuie la o experienta placuta a utilizatorului), astfel incat furnizeaza o multime de date foarte utile care sa te ajute in campanii.
Desi publicitatea platita in cautari nu se adreseaza doar companiilor mari, ea poate fi o optiune scumpa, astfel incat ar fi ideal sa fie folosita atunci cand valoarea de viata a clientilor (un indicator folosit in marketing pentru a determina relatia dintre companie si client) este mare.

 

2. Reclamele Display

O alta forma de publicitate pay-per-click (PPC) sunt reclamele de tip display, pe care le gasim pe paginile web in sine, spre deosebire de paginile listate in rezultatele cautarilor. Ele pot aparea in partea de sus, de jos, pe laterale, sau chiar in mijlocul continutului unei pagini.

 

Cum functioneaza

Numite uneori reclame banner (datorita formei lungi si inguste pe care o iau adesea in partea de sus a paginilor) aceste reclame online iti permit sa le plasezi pe anumite pagini care au legatura cu industria in care activezi sau cu produsele tale. Poti targeta de asemenea reclama pentru anumite grupuri demografice.

 

Pro si contra

Unul dintre avantajele reclamelor display este capacitatea de a oferi grafice demografice sau alte elemente pentru a atrage atentia publicului tinta. Acest aspect poate contribui si la construirea notorietatii brandului, pentru ca nu numai numele companiei tale capata notorietate, ci si identitatea de brand.

Desi iti poti targeta reclamele de tip display, ele nu au acelasi impact pe care il au reclamele SEM, care ajung la oameni atunci cand acestia cauta efectiv cuvintele cheie cu care se identifica si compania ta.
Reclamele display se pot pierde uneori in background, astfel ca va trebui sa lucrezi la ele, in asa fel incat sa le faci mai atragatoare din punct de vedere vizual.

De asemenea, va trebui sa te asiguri ca landing page-urile tale se potrivesc cu reclamele tip display, astfel incat sa le maresti eficienta si sa obtii conversie de la vizitatorii noi.
In general reclamele de tip display sunt eficiente atunci cand vrei sa cresti vizibilitatea pe pagini pe care stii ca potentialii tai clienti le viziteaza.

 

3. Publicitatea pe Facebook

Cu peste doua miliarde de utilizatori (din iunie 2017), Facebook reprezinta o oportunitate fantastica de a ajunge la un public mai larg. Pentru ca Facebook este un site social media, poti astepta un angajament mai mare din partea unor reclame concepute in mod adecvat. Ele sunt excelente pentru cresterea expunerii pe Facebook in sine (prin like-uri si share-uri) si pot atrage de asemenea mai mult trafic pe site-ul propriu.
Facebook lucreaza in colaborare cu advertiserii, pentru a produce reclame eficiente care nu perturba experienta de utilizare. De acest lucru beneficiezi atat tu, cat si Facebook si publicul tau tinta.

 

Cum functioneaza?

Aproximativ la fel ca reclamele tip display, reclamele pe Facebook vin in forme diferite: desktop sidebar, feed-ul desktop si feed-ul mobil.

 

Reclamele desktop

Sidebar-ul este cel mai vechi tip de reclama pe Facebook. Acest tip de reclama apare in partea dreapta a newsfeed-ului, alaturi de alte widget-uri precum postarile “trending” sau stirile. Desi au o probabilitate mai mare de a fi ignorate de catre vizitatori pentru ca sunt plasate pe lateral, o imagine captivanta poate atrage atentia utilizatorului.

 

Reclamele din feed-ul de desktop

Reclamele din feed-ul unui utilizator (numite in acest moment “postari sugerate”) arata similar postarilor obisnuite. La fel cum reclamele SEM sunt integrate in rezultatele cautarilor, reclama din feed-ul de desktop are o probabilitate mai mare de a atrage – cel putin pentru moment – atentia celui care o vede, pentru ca pare o alta postare de care ar putea fi interesat.

 

Reclamele din feed-ul mobil

Feed-ul pentru device-uri mobile functioneaza in acelasi mod ca si cel pentru desktop, dar reclamele sunt targetate pentru utilizatorii de mobil.

 

Pro si contra

Publicitatea pe Facebook contribuie la cresterea autoritatii si la notorietatea numelui. De asemenea, pentru ca platforma colecteaza atat de multe date despre utilizatorii sai, Facebook poate furniza unele dintre cele mai bine targetate reclame cu putinta. Astfel nu vei primi doar date demografice (de pilda ce varsta au utilizatorii), ci si date psihografice. Cu ajutorul acestor date, poti targeta reclamele in functie de paginile sau produsele carora publicul tau tinta le da like sau pe care le urmareste.

 

4. Publicitatea pe Twitter

Daca publicul tau tinta adora Twitter, reclama pe aceasta platforma poate fi un mod excelent de a mari angajamentul si de a-ti creste publicul tinta. La fel ca Facebook, reclamele pe Twitter iti permit sa iti promovezi oferta de continut pe feed-urile utilizatorilor, si iti ofera optiuni in ceea ce priveste costurile si rezultatele.

 

Cum functioneaza?

Reclamele pe Twitter vin sub forma de tweet-uri prmovate, conturi promovate sau trenduri promovate. Poti invata mai multe despre aceste variante de reclama si despre publicitatea pe Twitter in general din multe surse esentiale pe care le gasesti online.

 

Pro si contra

Publicitatea pe Twitter este un mod foarte eficient de a acumula urmaritori si de a spori notorietatea brandului. De asemenea, cu acest gen de publicitate vei avea parte de instrumente detaliate pentru urmarirea conversiilor si pentru a acumula date prin intermediul campaniilor.
Asigura-te intotdeauna ca intelegi valoarea fiecarui follower, altfel vei cheltui exagerat pentru a-i obtine.

 

5. Publicitatea pe Instagram

Cunoscuta drept platforma de social media destinata celor pasionati de vizual, Instagramul reprezinta o oportunitate buna de a-ti demonstra talentul spre design (sau talentul designerului tau).

 

Cum functioneaza?

Fie ca alegi sa iti faci reclama printr-o singura imagine, un carusel sau un video, o reclama eficienta pe Instagram va atrage imediat utilizatorul, facandu-l sa dea click sau sa atinga touchscreenul.

 

Pro si contra

Desi in acest moment costul publicitatii pe Instagram este putin mai mare decat costurile de pe Facebook sau Twitter, acest tip de reclama ofera una dintre cele mai bune rate de click. Aceasta inseamna ca exista o probabilitate mai mare ca membrii publicului tau tinta sa devina urmaritori si pana la urma clienti.

Asa cum probabil te astepti de la fratele mai mic al Facebook-ului, si pe Instagram vei putea regla targetarea reclamelor, in asa fel incat sa maximizezi expunerea la audienta adecvata.
Daca adeptii tai sunt pe Instagram sau daca produsele si serviciile tale reprezinta imagini vizuala de exceptie, reclama pe aceasta platforma este o optiune excelenta.

 

6. Retargetarea reclamelor

Daca ai avut vreodata reactia “hei, tocmai ma uitam la asta!” la o reclama, probabil ca ai fost retargetat.

 

Cum functioneaza?

Acest tip de publicitate online intra intr-o categorie aparte. Reclamele retargetate ajung in fara utilizatorilor care si-au exprimat deja interesul fata de afacerea ta, de pilda vizitandu-ti site-ul, dand like paginii tale de Facebook sau subscribe la lista de email.

 

Pro si contra

Retargetarea este eficienta pentru ca te poti adresa in mod special utilizatorilor care au aratat deja interes fata de compania ta, iar ratele de conversie au o probabilitate foarte mare de a creste. Aceste reclame pot fi putin sacaitoare pentru utilizatorii tai, dar pana la urma nu faci decat sa le amintesti ca au gasit valoare pe site-ul tau in trecut, asa ca e posibil sa o faca din nou. Posibilitatile de retargetare a reclamelor sunt infinite, asa ca este o tehnica pe care merita sa o explorezi.

Intr-o piata in care exista atat de multe strategii de marketing organic, este usor sa treci cu vederea ideea de publicitate platita, insa investitia in acest gen de actiune iti poate accelera evolutia si poate da roade pentru mai multi ani. Tot ce trebuie sa faci este sa dezvolti o campanie eficienta de publicitate, cu un obiectiv anume in minte.